|
|
Șeful
Serviciului Rutier:
Comisar șef de poliție MICU
DAN
Serviciul Rutier răspunde de executarea atribuțiilor ce
revin poliției cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice de
pe teritoriul județului.
Serviciul Rutier
are următoarele atribuții principale:
- îndrumă,
sprijină și controlează activitatea birourilor și formațiunilor de
specialitate de la subunități și posturile de poliție pentru
îndeplinirea atribuțiunilor ce le revin și conlucrează cu organismele de
specialitate locale, în vederea stabilirii și luării de măsuri care sa
asigure creșterea gradului de siguranță rutieră;
- organizează,
conduce și execută acțiuni pe teritoriul județului, urmărind respectarea
normelor de circulație de către participanții la trafic, prevenirea
accidentelor, descoperirea unor infracțiuni și constatarea
contravențiilor săvârșite;
- organizează
și coordonează măsurile de circulație în cadrul unor manifestații de
amploare în scopul desfășurării fluenței și siguranței traficului de
vehicule și pietoni;
- ia
măsuri de identificare a conducătorului auto care după comiterea unor
accidente a părăsit locul faptei;
- ține
evidența accidentelor rutiere, a infracțiunilor și contravențiilor
constatate, a măsurilor de anulare sau de suspendare a permiselor de
conducere;
- în
cooperare cu Registrul Auto Român organizează controale în trafic asupra
stării tehnice a autovehiculelor;
- prin
mass-media și alte mijloace efectuează educația rutieră a
participanților la trafic;
- colaborează
cu Regia Autonoma Drumuri Naționale și Poduri și Regia Autonomă
Drumuri Județene pe linia cooperării și îndrumării activităților de
verificare a rețelei rutiere pentru creșterea nivelului de viabilitate,
îmbunătățirea și dotarea acesteia cu elemente de securitate;
- colaborează
cu Registrul Auto Român în vederea coordonării și îndrumării
activităților de asigurare a condițiilor tehnice privind admiterea și
menținerea în circulație a autovehiculelor și remorcilor
acestora;
- execută
măsuri pentru asigurarea deplasării pe drumurile publice în condiții de
deplină siguranță a Președintelui României sau a înalților demnitari
români sau străini;
- organizează
și coordonează deplasarea în siguranță a unor transporturi agabaritice
periculoase ori de importanță deosebită, la solicitarea unităților
autorizate;
- periodic, analizează activitatea desfășurată pe linie de
poliție rutiera, evoluția și cauzele evenimentelor rutiere, stabilind
masuri pentru prevenirea accidentelor sau a altor încălcări de
lege.
|
|