COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ TRASFRONTALIERĂ ÎN CONTEXT SCHENGEN

          Repere istorice

          La 14 IUNIE 1985, Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Germania au încheiat, în localitatea Schengen ( Luxemburg), Acordul de la Schengen privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune.

          Acesta prevedea măsuri aplicabile pe termen scurt şi pe termen lung vizând eliminarea controalelor exercitate la frontierele comune în ceea ce priveşte cetăţenii statelor membre ale UE şi facilitatea circulaţiei mărfurilor şi a serviciilor.

          Între măsurile aplicate pe termen scurt convenite menţionăm:

          Chiar de a doua zi ( 15 iunie 1985), în domeniul circulaţiei persoanelor s-a prevăzut ca regulă generală simpla supraveghere vizuală, de către autorităţile vamale şi de poliţia de frontieră, a autoturismelor care traversează frontiera comună cu viteză redusă.

          În scopul asigurării protecţiei teritoriilor celor cinci state împotriva imigraţiei ilegale şi a acţiunilor care ar putea aduce atingere ordinii şi securităţii publice ale acestora, s-a prevăzut armonizarea politicilor din domeniul vizelor şi admitere pe teritoriul lor.

          Concomitent cu reducerea controalelor la frontierele comune s-a prevăzut intensificarea luptei, în fiecare stat parte, împotriva traficului ilicit de stupefiante, întărirea cooperării împotriva criminalităţii, în special împotriva transferului ilicit de stupefiante şi de arme, a intrării şi şederii ilegale a persoanelor, a fraudei fiscale şi vamale şi a contrabandei. Pe această line s-a prevăzut îmbunătăţirea schimbului de informaţii, în special a celor susceptibile să prezinte interes pentru celelalte state parte în lupta împotriva criminalităţii.

          De la 1 iulie 1985, statele semnatare ale Acordului de la Schengen au renunţat la executarea sistematică a controalelor din domeniul transportului transfrontalier de mărfuri, perioada de conducere a autovehiculului şi de odihnă, masa şi dimensiunile vehiculelor, starea tehnică a autovehiculelor. De asemenea, controlul documentelor care justifică efectuarea transporturilor fără licenţă sau în afara contingentului este înlocuit, la frontierele comune, cu un control prin sondaj.

          Măsurile aplicabile pe termen lung au vizat continuarea şi extinderea măsurilor aplicate pe termen scurt.

          Referitor la circulaţia persoanelor, eliminarea controalelor la frontierele comune impune transferarea acestora la frontierele externe. În acest scop s-au considerat necesară armonizarea dispoziţiilor legislative de reglementare a interdicţiilor şi restricţiilor care stau la baza controalelor, precum şi adoptarea de măsuri complementare pentru salvgardarea securităţii şi împiedicarea emigraţiei ilegale a cetăţenilor statelor care nu sunt state membre ale UE.

          De asemenea, s-au prevăzut armonizarea legislaţiei şi reglementărilor, în special privind materia stupefiantelor, materia armelor şi substanţelor explozive, precum şi cea referitoare la înregistrarea călătoriilor în hoteluri, a politicilor în domeniul vizelor, condiţiile de intrare pe teritoriile lor ţi regimul juridic al străinilor, cetăţeni ai statelor care nu sunt membre ale UE. 

          Cinci ani mai târziu, la data de 19 IUNIE 1990, a fost semnată de către cele cinci state Convenţia de Implementare a Acordului de la Schengen, destinată să creeze, ca urmare a desfiinţării controlului la frontierele comune, o arie comună de securitate şi justiţie.

          În principal, convenţia a vizat:

• armonizarea prevederilor referitoare la intrarea şi vizitele de scurtă durată în  spaţiul Schengen, pentru cetăţenii care nu sunt membre ale UE;
• problematica azilului;
• măsuri de combatere a traficului transfrontalier de droguri;
• cooperarea poliţienească;
• cooperarea statelor în materie juridică.

Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:

v      eliminarea controalelor la frontierele interne şi stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;

v      separarea fluxurilor de pasageri în porturi şi aeroporturi;

v      armonizarea regulilor referitoare la condiţiile de acordare a vizelor;

v      stabilirea unor reguli pentru solicitanţii de azil;

v      introducerea unor reguli referitoare la supravegherea şi urmărirea transfrontalieră pentru forţele de poliţie din statele Schengen;

v      întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi implementare a hotărârilor judecătoreşti,

v      crearea Sistemului Informatic Schengen.

Trebuie menţionat că există o perioadă de timp care se scurge între aderareala Convenţia Schengen şi implementarea integrală a acesteia. Mai mult decât atât, în anumite condiţii, acest lucru implică o fază de tranziţie caracterizată prin implementarea parţială a Convenţiei ( menţinerea controalelor la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralele cu aplicarea altor măsuri din Convenţie).

Pentru prevenirea apariţiei unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorate eliminării controalelor, în Convenţie au fost introduse măsuri compensatorii.

Ce reprezintă Aquis-ul Schengen?

Cuvântul acquis din sintagma aquis provine din participiul trecut al verbului francez aquérir ( a dobândi) şi se pronunţă ca în limba franceză [a ' ki].

EN: acquis communautaire; Community acquis;

FR: acquis communatuire;

DE: gemeinschaftlicher Beisitzstand

Denumirea provine din limba franceză: communautaire. În engleză se foloseşte varianta franceză originală, sau, uneori Community acquis. Mai rar, se utilizează varianta Community  patrimony.

Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce se aplică tuturor statelor membre. Este în continuă evoluţie şi include:

• conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, precum şi ale tuturor acordurilor care le-au modificat în timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membrii;
• actele cu putere obligatorie adoptate pentru punerea în aplicare a tratatelor ( directive, regulamente, decizii);
• recomandările şi avizele adoptate de instituţiile UE;
• celelalte acte adoptate de instituţiile Uniunii Europene ( declaraţii, rezoluţii, decizii-cadru, etc.);
• acţiunile comune, poziţiile comune, convenţiile semnate, rezoluţiile, declaraţiile şi alte acte adoptate cu privire la politica externă şi de securitate comună;
• acţiunile comune, poziţiile comune, convenţiile semnate, rezoluţiile, declaraţiile şi alte acte adoptate cu privire la justiţie şi afaceri interne;
• acordurile internaţionale încheiate de Comunităţi şi cele încheiate de statele membre ale UE cu privire la activitatea acesteia din urmă;
• jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi a Tribunalului de Primă Instanţă.

Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen şi Convenţia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum şi protocoalele şi acordurile de aderare care au urmat constituie Acquis-ul Schengen.

          Iniţial, Acordul Schengen şi Convenţia de Implementare nu au făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă o dată cu semnarea Tratatului dela Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol ataşat Tratatului de la Amsterdam incorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ şi instituţional al Uniunii Europene.

          Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislaţia comunitară şi a fost transferat în noul Titlu IV- vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor.

          Ţările candidate trebuie să-şi armonizeze legislaţia cu acquis-ul comunitar înainte de aderarea la UE.

          Excepţiile şi derogările de la acquis sunt acordate numai în mod excepţional şi au o sferă de cuprindere limitată. Uniunea Europeană s-a angajat să menţină acquis-ul comunitar în întregime şi să-l dezvolte.

          În perspectiva aderării a noi state membre, Comisia examinează în prezent, împreună cu statele candidate, modul în care acquis-ul comunitar este transpus în legislaţia naţională.

          În prezent, acquis-ul comunitar este estimat la peste 100 000 de pagini de Jurnal Oficial.

          De asemenea, ca o evoluţie de ordin instituţional, conform prevederilor Tratatului de la Amsterdam, Consiliul a luat locul Comitetului Executiv Schengen, stabilit de Acordul Schengen iar începând cu 1 mai 1999, Secretariatul Schengen a fost incorporat în cadrul Secretariatului General al Consiliului. De asemenea, noi grupuri de lucru au fost create pentru a asista Consiliul în activităţile desfăşurate.

          În prezent, sunt 25 state care implementează complet acquis-ul Schengen: Franţa, Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Austria, Italia, Grecia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Elveţia.

          Aderarea la spaţiul Schengen înseamnă aderarea la un spaţiu în care controalele la frontierele interne între statele membre au fost eliminate.

            Aceasta este diferenţa majoră între statutul de stat Schengen şi cel de stat membru al Uniunii Europene, din punctul de vedere al controalelor la frontierele interne.

Termenul asumat de România pentru aderarea la Spaţiul Schengen este în martie 2011, când se va renunţa la realizarea controalelor sistematice între frontierele interne cu statele membre Schengen.

Ce este evaluarea Schengen?

Evaluarea Schengen, reprezintă procedura de verificare de către experţii delegaţi de statele membre, Consiliu şi de comisie a stadiului procesului de pregătire pentru implementarea acquis-ului Schengen. Rezultatul pozitiv al evaluării Schengen constituie o cerinţă de bază a adoptării de către Consiliu, a deciziei de eliminare a controlului la frontierele interne şi extinderea spaţiului Schengen.

Orice stat care doreşte să adere la spaţiul Schengen, trebuie să treacă printr-un proces de evaluare, cu ocazia căruia trebuie să dovedească că a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a fi stat membru Schengen.

Prima parte a procesului de evaluare constă în completarea unui chestionar extins, care va fi remis statului respectiv. Acest chestionar va conţine întrebări detaliate despre toate aspectele relevante pentru implementarea şi aplicarea prevederilor Schengen.

Raportul final al Grupului de Evaluare Schengen va fi prezentat Consiliului JAI, care va adopta decizia necesară prin care va autoriza aplicarea prevederilor Categoriei II la data/datele pe care le consideră adecvate.

Prin depunerea, la data de 28 iunie 2007 a Declaraţiei de pregătire a României pe cele cinci domenii – protecţia datelor personale, cooperare poliţienească, vize, frontiere, Sistemul Informatic Schengen – în cadrul Grupului de lucru Evaluare Schengen, România s-a arătat pregătită să înceapă vizitele de evaluare din a doua jumătate a anului 2008.

Este posibilă renunţarea la statutul de membru Schengen?

            Acquis-ul Schengen este parte integrală a acquis-ului comunitar pe care România l-a acceptat integral odată cu semnarea Tratatului de Aderare la UE, la data de 25 aprilie 2005. Prin urmare, nu este posibilă renunţarea la statutul de membru Schengen. Cu toate acestea, în mod excepţional şi doar pentru o perioadă limitată, în cazul unei ameninţări serioase la ordinea publică şi siguranţa naţională, este posibilă reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne ale unui stat Schengen.

          Se poate traversa frontiera pentru a pleca oriunde?

            Da, în condiţiile în care se vorbeşte despre ridicarea restricţiilor ce privesc punctele de trecere a frontierei şi perioada de lucru a acestora. Cu toate acestea, dreptul la libera circulaţie nu este absolut, fiind aplicabil doar cu respectarea anumitor prevederi ala legislaţiei naţionale referitoare la parcurile naţionale, zonele protejate, proprietate privată, etc. Anumite restricţii pot fi aplicate şi în cazul reintroducerii temporare a controlului la frontiera de stat.

          Este posibil ca un stat Schengen să restricţioneze libera circulaţie a unui cetăţean al altui stat Schengen?  În ce condiţii?

            Dreptul la libera circulaţie al cetăţenilor unui alt stat membru Schengen, poate fi restricţionat, dar doar dacă aceştia constituie o ameninţare la adresa ordinii publice, siguranţei naţionale şi sănătăţii publice. În cazuri excepţionale, astfel de persoane pot fi chiar îndepărtate de pe teritoriul statului respectiv. Însă acest fapt nu are efect asupra liberei lor circulaţii pe teritoriul altor state membre.

          SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN ( Convenţia Schengen, art. 92-119)

          SIS reprezintă un sistem informatic comun ce reprezintă date cu privire la persoane şi obiecte ( vehicule, arme, bancnote, documente de identitate în alb sau completate) folosite în scopuri investigative.

          Facilitează schimbul de informaţii importante, prin intermediul calculatorului, cu privire la persoane şi obiecte ( ex: motivul alertei şi acţiunea ce trebuie întreprinsă).

          O alertă introdusă în SIS poate constitui un motiv de refuz al intrării în spaţiul Schengen?

          Da şi nu. O alertă în SIS reprezintă unul dintre motivele de refuz al intrării în spaţiul Schengen. Cu toate acestea, în cazul membrilor familiilor cetăţenilor care beneficiază de dreptul la libera circulaţie, trebuie întotdeauna luat în considerare dacă prezenţa persoanei respective pe teritoriul unui stat Schengen poate reprezenta o ameninţare reală, prezentă şi suficientă la adresa unor interese fundamentale ale statelor Schengen.

          Cum poate afla o persoană dacă i-au fost înregistrate datele în SIS?

            Orice persoană poate întreba dacă şi ce date cu caracter personal care îl privesc există în SIS, când au fost introduse ( în ce scop) şi de către ce instituţie. Dreptul persoanelor de a avea acces la datele introduse în SIS care le privesc se exercită în conformitate cu legislaţia statului faţă de care ele invocă acest drept.

          Comunicarea informaţiilor persoanei care face obiectul acestor date se refuză dacă acest lucru este indispensabil pentru efectuarea unei operaţii legale în legătură cu alerta sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor unor terţe părţi. În orice caz, acest lucru se refuză pe toată perioada de valabilitate a unei alerte în scopul realizării unei supravegheri discrete.

          În acelaşi timp, se garantează dreptul de a fi corectate datele inexacte care o privesc ( de exemplu, cele introduse incorect) procesate în SIS orice date stocate ilegal ( care nu ar  fi trebuit să fie introduse).

          Toate aceste drepturi se exercită în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care se invocă, procedurile la nivelul fiecărui stat membru putând astfel să difere. În România, această problematică este reglementată de OUG nr. 128/15.09.2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări.

          Care sunt drepturile persoanei în contextul prelucrării datelor cu caracter personal?

            Drepturile persoanei fizice sunt recunoscute tuturor cetăţenilor, indiferent dacă provin sau nu dintr-un stat membru al spaţiului Schengen.

       Dreptul de acces la datele stocate în SINS ( ori de câte ori persoana consideră necesar, dar numai o dată pe an în mod gratuit)

                 - solicitarea autorităţilor competente ( poliţie, jandarmerie, vămi etc.), în      scris, sub semnătură şi dată, să comunice informaţii cu privire la datele tale personale existente în SINIS;

                 - autorităţile competente pot refuza comunicarea informaţiilor solicitate în cazul în care acest lucru este indispensabil pentru executarea unei sarcini legale în legătură cu semnalarea sau pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor unor terţi;

                   - autoritatea competentă sesizată este obligată să comunice informaţiile solicitate în termen de 15 zile de la data primirii cererii;

       Dreptul de rectificare şi de ştergere şi de ştergere a datelor inexacte sau stocate ilegal

                     - poţi cere autorităţilor competente rectificarea datelor tale care sunt inexacte, ştergerea datelor stocate ilegal şi repararea prejudiciului cauzat;

                     -  autoritatea competentă sesizată este obligată să comunice informaţiile solicitate în termen de 15 zile de la data primirii cererii;

       Dreptul de a te adresa justiţiei ( gratuit)

                      -  poţi intenta o acţiune în faşa instanţelor competente pentru a avea acces, a rectifica sau a şterge date, pentru a solicita informaţii ori pentru a obţine despăgubiri în urma unei semnalări care te priveşte.

          Pentru mai multe informaţii, vă adresăm rugămintea de a accesa site-ul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.